Drumul spre tabara de baza e o adevarata bijuterie. Osvaldo ne-a spus zambitor ca putem sa facem doua zile intr-una singura si am avea de mers numai 8 ore. Asa sa fie, nu ne-am documentat.
Pe la 10 dimineata terminam de mancat, impachetat si echilibrat rucsacuri. Trebuie ca ambele papornite sa aiba aceeasi greutate, sa nu se dezechilibreze rumegatorul. Si au… adica 22kg de fiecare.
Osvaldo ne conduce pana la intrarea in parc, ne mai da cateva indicatii si ne spune ca in tabara de baza de intalnim cu omul lui, adica Laura. Pana atunci o sa avem compania lui Matias, un tanar sofer de magar care o sa ne ajute daca o sa avem nevoie.
Oricum, la viteza pe care o au magarii, putem noi sa avem nevoie, ca o sa fie departe. Dupa primele 5 minute, nu mai vedem nici praful de la magari.
Mergem usor, nu vrem sa obosim. Drumul nu e chiar comod, sunt numai bolovani cat pumnul, foarte instabili. Izvoare cu apa potabila nu prea gasim, dar avem ceva apa la noi, asa ca nu sunt probleme.

O limba de zapada spre Pampa de Lenas

Cam dupa trei ore si jumatate ajungem la primul post de control: Pampa de Lenas. Rangerul de aici ne rupe ceva din permis si ne da o punga de gunoi. Subtire rau, dar dupa cum scrie pe permis, valoreaza 150 usd si nu vrem sa o pierdem. O punem langa pasaport si o sa ramana acolo pana o sa ne intoarcem aici.

Check-in. Ca la avion...

Bem putina apa, mancam ceva la adapost, ca a inceput vantul… si plecam mai departe. Sunt dela 4 ore si jumatate de cand am plecat de la Punta de Vacas. Ar trebui sa mai avem de mers cam 4 ore dupa estimarea lui Osvaldo.
Dar estimarea nu e buna… mai ales ca a inceput si un vant foarte puternic… Adica un uragan care ne baga nisip in fata si in gura… mergem inclinati… adica ne taram pe drum drept…
In prima zi avem de mers 18km in total, si abia 1000m diferenta de nivel… adica totul se desfasoara pe o curba de nivel nesfarsita. Cand urcam un deal, o facem numai pentru a-l cobori peste cateva minute.
Aproape de capatul puterilor, zarim tabara. Si totusi mai facem o jumatate de ora pana acolo.
Acum e pentru prima data cand vedem muntele… e mare. Mare rau. Nu pare abrupt, dar ghetarul polonez e amenintator. Se vad cateva seracuri destul de urate. Iar ruta directa nu e deloc primitoare. Si peste toate, sunt cativa nori destul de fiorosi…

Prima data cand vedem muntele... e mare. Si e o schimbare de peisaj. Dupa atata praf, vedem si noi zapada.

Matias, dupa ce ne ajuta sa punem cortul, ne spune ca dimineata e bine sa plecam pe la ora 8, ca avem de trecut raul si apa atunci e mai scazuta.
Ramane putin timp pentru dormit, mai ales ca suntem obositi. Simt asta, dar nu am ce face.
Dimineata, trezirea vine ca o galeata de apa rece… de ce acum? de ce noi? nu putem sa mai asteptam?
Ei bine nu… trebuie sa trecem apa.
Ioana alege solutia simpla, o sa treaca apa pe spatele unui magar. Eu incerc sa trec singur. Pare sa fie mica. Sunt cateva siroaie de apa.
Ei bine, alegerea mea e gresita. Nu am sandale, iar intre paraie imi ingheata talpile. Adica se formeaza o pojghita de gheata si apare o durere persistenta pe care nu vreau sa o indur prea mult… asa ca aleg si eu solutia simpla si astept magarul. Comod si rapid.

Magarii... si nu e vreo insulta aici.

Astazi avem de mers cam 6 ore, asa zice graficul. Si chiar asa o sa se intample…
Pe la pranz mai trebuie sa trecem inca o data apa… dar noi vrem sa dovedim ca suntem mai rapizi decat curentul electric si cautam un loc mai bun de trecut, eventual de sarit. Finalul e cel prevazut… nu exista un loc mai bun. Totusi, un ghid ne arata pe unde a sarit el… si ajungem sa aruncam pietre in puhoiul de la ghetar, doar-doar s-o lipi una de malul celalalt si om avea mai putin de sarit. Cei mai multi bolobani, cam de marimea unei mingi de fotbal, sunt luati de puhoi si tarati cu zgomot… In sfarsit unul se lipeste. Imi incerc norocul la saritura. Trebuie sa ma opresc in mijlocul apei pe o limba mica de pietris si sa mai sar o data. Zis si facut… Ioana imi arunca si bagajele, sare si ea si trecem pana dincolo…
Nu sunt sigur ca a meritat efortul…

Noi am sarit prin partea din stanga imaginii... pe pietrele de acolo. Nu e nici usor, nici placut.

Oricum, suntem pe partea cealalta a apei. Tabara de baza e la 2-3 ore de aici.
Putin mai tarziu il intalnim pe Matias. Venea din tabara de baza si se grabea spre casa. Face numai cateva ore pana jos cu magarii.

Pe drum. Muntele e tot mai aproape.

Dar noi mai avem de mers…
O iau putin inainte si in jurul orei 3 ajung in tabara de baza. O gasesc repede pe Laura. Mai e un singur client al companiei Lanko, Will. Intru in vorba cu el si incep sa pun cortul.

Tabara Lanko.

Ma simt perfect, iar putin mai tarziu vine si Ioana.
Spre seara facem o vizita la rangeri, care ne dau punca pentru kk. E vestita punga de care am auzit atat de mult si care a ajuns sa ma sperie cu adevarat… valoreaza 300 usd si merge in acelasi loc langa pasaport.
Tabara de baza dispune de toalete, apa curenta curata, potabila si corturi mari pentru gatit si sali de mese. Tot confortul de care avem nevoie.

Vedere cu tabara de baza.

Maine facem o vizita medicala si ne odihnim. Poimaine, un drum in tabara unu. Ramane sa vedem cum ne simtitm.