De la Mweka Hut (3100 m) la Moshi (600 m)

Am dormit neintoarsa. Pentru prima data in 5 zile imi era foame. Am slabit cam 3kg. Ma dor degetele de la picioare de mor! In toata navala asta de ganduri vin porterii sa ne ceara bacsis. Muuuuuuult bacsis!

Stiam ca vor dori bani in plus, dar pentru cineva care nu castiga 10$ intr-o saptamana au mult tupeu sa ne ceara suma asta pe o zi. Unii dintre ei nici macar nu sunt platiti, si depind in totalitate de bacsisul pe care reusesc sa il stoarca de la trekkeri. Isi facusera ei un mic calcul, din care rezulta ca trebuie sa platim 10$ per zi per porter, si ceva mai mult pentru bucatar si ghid. Doar e economie de piata, si forta de munca e specializata! In total, cam vreo 400 de dolari. Nu zau???

Nu ma intelegeti gresit, stiu exact la ce va ganditi. Da, sunt foarte saraci, da, au lucrat foarte mult, da, merita ceva in plus. Asa ma gandeam si eu inainte. DAR…eu mi-am sacrificat economiile sa imi permit calatoria asta, am lucrat cu o companie locala exact in ideea ca banii sa ajunga la cei care au nevoie de ei,si am platit un munte de taxe cerut de guvern. Sunt foarte dispusa sa platesc un bonus, dar sa ii auzi cum se revolta pentru ca nu platesti sutele de dolari pe care le cer este foarte deranjant. La fel de suparator este sa auzi argumentele cu saracia, cum tu vii dintr-o tara bogata, iar ei nu au bani sa manance, si ce nenorocit esti ca te zgarcesti. Incepi sa te simti nasol ca alb in momente astea. Doar ca porterii care primesc in dar echipament de la clienti se duc in oras si il vand, iar data viitoare urca in aceleasi haine rapciugate. Iar ghizii detin case si conduc masini de teren.

Oricum, am rezolvat confictul cu niste explicatii ferme si un constant zambet fortat. Dupa ce ne-am inteles si am terminat toate negocierea s-au transformat inapoi in oamenii zambitori de mai devreme. Se pare ca si zgarceania noastra este mai buna decat nimic.