De la Barranco Camp (3900 m) la Lava Tower (4600 m)

Pe drum

A fost o zi atat de luuuuuuuuuuuunga, in care am resimtit din plin altitudinea. Am mers incontinuu 6 ore si cu fiecare pas simteam ca imi pierd o parte din putere. Am baut aproape 6 litri de apa in incercarea de a-mi reduce din greata, dar cu toate astea ma simteam ca naiba. Am inceput sa inteleg de ce intalneam tot mai multe echipe care se intorc (ruta e folosita des la coborare de urgenta din cauza ca e abrupt si se ajunge repede la altitudini mai mici). Chiar daca esti intr-o forma fizica exceptionala, altitudinea te poate lovi pe neasteptate si singura modalitate de a-ti reveni este sa cobori. Chiar daca 4600m nu pare atat de sus, aerul este deja sarac in oxigen, concentratia lui fiind de 2 treimi din cea de la nivelul marii.

Ultimii 100 de metri au fost cei mai dificili, pentru am avut de urcat o zona foarte abrupta, si eram deja rupti de oboseala. Intr-un final am reusit sa ajungem la tabara 3, si ne-am prabusit amandoi pe o stanca in soare. Vantul era foarte puternic, iar cortul nostru era asezat intr-un loc foarte expus, asa ca a trebuit sa il mutam inainte de a ne putea tara inauntru. Am zacut asa nemiscati cam vreo ora. Singurele eforturi erau sa mai dam niste apa pe gat. A venit vremea cinei, insa nici unul nu aveam apetit. Dragos a aruncat o singura privire mancarii, si in urmatorul moment a iesit din cort sa vomite. Eu am reusit sa indes ceva mancare in mine, dar in esenta mai mult am baut niste apa. In curand a trebuit sa ies sa fac o vizita in natura (deh, ce intra trebuie sa si iasa), chestie care e foarte enervanta cand esti obosit mort, iar afara iti ingheata toate cele. Abia am reusit sa fac 10 pasi departe de cort cand am simtit un fel de zbatere in stomac, iar in secunda urmatoare vomam si eu. Fir-ar! Pur si simplu, fara a-mi fi greata, si fara nici o avertizare, stomacul meu a decis sa dea afara continutul. Dar m-am simtit ciudat de bine imediat dupa. Chiar am reusit sa mai mananc cate ceva, sa iau un Nuforen pentru durerea de cap, si am ramas zacand in sacul de dormit, rumegandu-mi gandurile.

A fost prima tabara in care am intalnit si alte echipe care mergeau in sus. Venisera pe o alta ruta, dar urmau acelasi drum de aici incolo ca si noi. Mai erau si niste oameni care coborau si se oprisera pentru o scurta odihna. Toti luat Diamox, un medicament care inlatura o parte din efectele raului de altitudine. Nu inteleg de ce aceste pastille sunt atat de populare, eu personal sunt impotriva medicamentelor, Nurofenul este cam singura chestie pe care o iau de bunavoie. Ideea este urmatoarea: pastila te ajuta cu simptomele precum durerea de cap si greata, dar o data ce ai inceput sa suferi de rau de altitudine cu adevarat, singura chestie pe care o poti face este sa cobori. Asa ca nu iti creste neaparat sansele de a ajunge pe varf, dupa cum este demonstrat de toate cohordele de oameni care coborau inainte de atinge varful.