De la Moshi la Umbwe Caves (2900 m)

Am pornit dimineata devreme cu masina din Moshi (orasel la poalele muntelui) pana la portile parcului Kilimanajaro. Guvernul tanzanian impune restrictii foarte stricte pentru escaladarea muntelui: poti sa urci doar insotit de ghid autorizat, si trebuie sa platesti o gramada de taxe. Sigur, este doar o alta modalitatea de a scoate mai multi bani de la turisti, dar pentru ca nenumarati oameni isi incearca norocul chiar si asa, guvernul isi permite sa mareasca taxele! In consecinta am fost nevoiti sa ne angajam un ghid, asa ca ne-am ales din timp o companie mica din Moshi. Sigur, exista si varianta mai ieftina, de a ajunge in Moshi si a gasi ceva la fata locului, dar din cauza ca timpul nostru era destul de strang am preferat sa mergem pe varianta mai safe.

Ghidul a venit dimineata intr-o dubita rablagita sa ne ia, impreuna cu bagajele. Credeam ca vom fi doar noi, un ghid si un bucatar, dar ne-am trezit cu 8 (da, opt!!!) porteri. Am intrebat clipind mirati de ce este nevoie de atatia oameni. Inafara de sacul de dormit si o pereche de bocanci in plus cam tot bagajul nostru era in rucsacii proprii. Raspunsul a fost ca prima tabara nu are nici un curs de apa in apropiere si trebuie sa caram multe provizii cu noi. Ok, asta suna aproximativ logic. Doar ca zilele urmatoare am descoperit cu stupoare cate chestii inutile carau saracii amarati – scaune de exemplu (???!!!) Chestia cu adevarat haioasa era ca noi nu le foloseam, asa ca stateau EI pe scaune in tabere, in timp ce noi eram pe jos.

Am inceput hike-ul de la 1800m, programul pentru prima zi fiind de 5-6 ore de urcat prin padurea tropicala. In engleza i se spune RAINforest, abia acum am inteles si noi de ce. Daaa, ploua cam aproape tot timpul, iar in scurtele momente in care nu ploua oricum este o ceata umeda care te inconjoara din toate partile. Bineinteles, ne-am facut ciuciulete!! Rucsacul meu nou Mammut Extreme a cedat mizerabil, si m-am trezit cu o jumatate din haine si echipament ude (trebuia sa fie total impermeabil). Din fericire sacul de dormit era pe fundul lui, si a ramas uscat, asa ca am reusit sa ne incalzim in cort. O super supriza pentru noaptea rece si umeda este ca bucatarul ne-a adus o cana de Milo cald. Miiiilooooooooo, este cea mai buna bautura de ciocolata, preferata mea! Pe care dintr-u motiv de neinteles nu pot sa o gasesc la noi, si in fiecare calatorie ma indop cu ea cand o gasesc. Plus fac stoc pentru acasa