Nu stiu de unde sa incep. Nu imi amintesc cum am devenit fascinata de Africa, poate cand eram copil si citeam povesti cu aventuri despre oameni salbatici si animale. Sau poate cand eram adolescenta si ma uitam cu sfientenie la Discovery si la National Geographic. Ideea este ca de mult timp visam sa ajung in Africa, dar cu toate complicaciunile logistice si financiare pe care o astfel de calatorie le implica, am amanat momentul acesta mult timp.

Pornisem cu ideea sa merg singura, imi cumparasem biletul de avion, citisem toata maculatura de pe net, stiam locurile faine de vazut. Si apoi, intr-un moment de inspiratie, l-am intrebat pe Dragos: “Ma duc in Africa la vara. Ai chef sa vii?” Au urmat niste nebunii cu schimbari de bilete de avion, cumparaturi de echipament, planuri si modificari de planuri, pana am ajuns in final la aeroport cu doi rucsaci imensi in spate si cu emotii daca am depasit greutatea permisa.

Greutate ok, zburam catre Dubai. Petrecem jumate de noapte plimbandu-ne aiurea prin aeroport. Plin de romani la shopping. Ne imbarcam intr-un zbor nou. Ajungem la Dar es Salaam (cel mai mare oras din Tanzania). Gasim doar un bagaj, al meu lipseste. Not agaaaaaain!!! Pentru un moment imi imaginez panicata disparitia intregului meu echipament montan. Imi vine sa strang pe cineva de gat, dar ma calmez si incerc sa descurc itele ca intarzierea sa nu ne incurce prea mult planul. Maine ar fi trebuit sa plecam spre Moshi, un drum de o zi. Din fericire se pare ca pot sa ne trimita bagajul pierdut direct la un aeroport micut de acolo.

Obositi, mergem sa dormim. Dar es Salaam arata ca un oras dupa razboi in anumite zone. Nu vedem nici o cladire mare, iar hotelurile ieftine sunt in niste parti ale orasului in care nu prea iti vine sa intri. Invariabil o gloata de localnici sta la intrarea in fiecare hotel, in cautare de comisioane. Sistemul este in felul urmator: se “agata” turistul in strada (albii au cautare pentru ca in general inseamna vestici care nu negociaza la pret), si este convis sa mearga la un anumit hotel, care apoi ii va da “agentului” un comision din pretul platit de turist. Dupa doua hoteluri la care am reusit sa scapam de comisionari, dar cu toate astea nimeni nu a lasat un cent din pret, capitulam. Suntem obositi si murdari, iar un dus, chiar si rece, merita din plin banii. Dupa ce intram in camera cu aspect de spital, supriza….avem apa calda! Doar pentru asta si cei 24$ au fost bine investiti!